Claudia Filip – Birthday Fundraiser: Îmi donez ziua de naștere animăluțelor de la „Încă o șansă”

…ca la 50 de ani…

(Chiar dacă-s peste o lună)

„Dacă mi-aş putea trăi din nou viaţa… m-aş fi culcat să mă odihnesc atunci când mă simţeam rău, în loc să pretind că pământul se va opri dacă eu nu voi fi la serviciu pentru o zi. Aş fi ars lumânarea roz sculptată ca un trandafir, în loc să o las să se topească în cămară…

Aş fi vorbit mai puţin şi aş fi ascultat mai mult… Aş fi invitat prieteni la masă chiar dacă era o pată pe covor şi canapeaua trebuia ştearsă.

Aş fi mâncat popcorn în camera “bun㔺i nu mi-aş mai fi făcut atâtea griji din cauza prafului când cineva vroia să aprindă focul în şemineu. Mi-aş fi făcut timp să-l ascult pe bunicul povestind din tinereţile lui…

N-aş fi insistat niciodată să mergem cu geamurile maşinii închise într-o zi frumoasă de vară doar pentru că părul meu a fost proaspăt coafat şi fixat… Aş fi stat întinsă pe pajişte cu capul pe iarbă…

Aş fi plâns şi râs mai puţin privind televizorul şi mai mult privind viaţa…

Dar, cel mai mult, să am o a doua şansă la viaţă, aş preţui fiecare moment, l-aş privi cu adevărat … l-aş trăi … Nu m-aş mai agita atât de mult pentru lucruri meschine şi mărunte.

Nu vă faceţi griji din cauza celor care nu vă simpatizează, sau mai mult, n-ar trebui să vă intereseze cine ce face… În schimb, să preţuim prietenii pe care îi avem şi oamenii care ne iubesc… Să ne gândim la lucrurile cu care Dumnezeu ne-a binecuvântat….

…Şi la ceea ce facem în fiecare zi să ne îmbunătăţim mintea, trupul, sufletul, emoţiile.”

Ce cadou mai frumos pot să-mi fac decât speranță, viziune și dorința unui nou început, dorința de a lăsa o urmă pentru atunci când totul se va fi sfârșit.

Dacă vrei să îmi susții cauza, poți oferi un mic cadou mai jos:

Cu recunoștință,

Claudia Filip

Acest website folosește cookies pentru o experiență îmbunătățită a utilizatorilor pe pagină. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate