Dacă m-ar fi întrebat cineva acum zece sau douăzeci de ani dacă mă văd făcând voluntariat, dacă mă văd adunând oameni unii lângă alții, aș fi spus, fără ezitare, că nu. Nu vedeam foarte departe. Eram înconjurată de provocări mari, de lupte care cereau tot ce aveam, și poate chiar mai mult.
Și totuși, cum spunea Neagu Djuvara, „M-a iubit Cel de Sus, m-a făcut să trec prin niște chestii extraordinare și să ies teafăr.”
Am trecut. Și am ieșit teafără. Iar asta m-a schimbat pentru totdeauna.
Aceleași „chestii extraordinare” m-au reclădit bucățică cu bucățică. M-au remodelat. Mi-au dat o forță și o încredere pe care nu știam că le am. Și, poate cel mai important, m-au învățat că atunci când supraviețuiești, nu e suficient să mergi mai departe doar pentru tine. Simți nevoia să dai ceva înapoi.
Nu m-am avut decât pe mine. Cu forța mea, cu ideile mele, cu perseverența, determinarea, curajul și, mai ales, cu sinceritatea. Așa au trecut cinci ani de când am început să pun ideile în practică sub numele Asociației Claudia – Încă o Șansă.
Au fost ani cu bucurii și tristeți, cu reușite și dezamăgiri. Cu oameni care au venit și oameni care au plecat. Cu lacrimi de bucurie, dar și cu lacrimi de neputință. A fost un drum lung, care nu s-a văzut întotdeauna din afară.
Privind în urmă, vedem lucruri concrete: peste 5.800 de sterilizări, aproape 300 de duminici petrecute în adăpostul public, 100.000 de kilograme de hrană și mii de conserve duse acolo unde era nevoie de ele. Vedem ediții de „Tocăniță pentru toți Codiță”, zeci de clase de elevi care au trecut pragul adăpostului în cadrul Școlii Verzi, o căsuță în copac pentru pisici, o cameră de urgențe, un mini-adăpost la sediul nostru. Vedem peste 250 de câini scoși din adăpostul public, peste 500 salvați și peste 400 dați spre adopție.
Poate nu pare mult. Dar este un început.
Tot un început este și Centrul de Voluntariat Încă o Șansă, pe care l-am inaugurat cu emoție, alături de prieteni dragi. În Parcul Nicu Albu, modulul numărul 3 a devenit un spațiu viu. Un loc care își dorește să fie exact atât cât este nevoie să fie.
Un loc în care oricine intră să primească ceva: o vorbă bună, o idee, inspirație, recunoștință, o mână întinsă, o cafea sau, uneori, doar un pahar cu apă. Un loc în care tinerii cu idei care pot aduce valoare comunității sunt bineveniți și sprijiniți. Un loc în care un om în vârstă poate găsi un cuvânt bun sau ceva mai mult. Un loc în care un copil poate citi sau asculta o poveste. Un loc în care, dacă ești supărat și simți că nimic nu mai e bun în viața ta, găsești un om care să te ajute să te ridici.
Singurul lucru pe care îl cerem celor care ne trec pragul este ca, la rândul lor, să ducă binele mai departe. O faptă mică, simplă: să ajuți un bătrân să treacă strada, să cari o sacoșă câțiva metri, să ridici o hârtie de jos, să spui „bună ziua” și să zâmbești.
Nu știm tot drumul. Nu știm toți pașii. Nu știm ce ne rezervă viitorul. Dar știm sigur că primul pas a fost făcut. Și de aici înainte, mergem mai departe.
Îmi doresc să văd cum comunitatea crește, cum se reactivează spiritul de echipă, încrederea în noi și în ceilalți. Să înțelegem, împreună, că doar împreună putem construi ceva bun și durabil. Fiecare dintre noi contează. Fiecare este o rotiță care poate pune în mișcare întregul mecanism.
Asta îmi doresc. Și vă rog să fiți parte din el.
Vă mulțumesc. Și vă sunt profund recunoscătoare. 
Claudia Filip, președinte